,,Rugăciunea-fiică şi mamă a iubirii"

  Deseori căutăm să fim plăcuţi în faţa oamenilor, şi nu în faţa lui Dumnezeu. Căutăm iubirea, dar nu ştim să iubim fără ca ceilalţi să ne iubească.

  Ce este iubirea? Este uşor să spui ,,iubesc" şi doar atât. Dar câţi dintre noi iubim cu adevărat? Ne documentăm din reviste sau apelăm la teste psihologice pentru a afla ce este iubirea, mintea noastră  fiind  întunecată complet de mass media. Iar apoi, când toate acestea ne dau un răspuns total fals căutării noastre, cădem în capcana vicleană a diavolului crezând că totul este nedrept în viaţă, chiar şi dragostea.

  Insa ,,Dumnezeu nu este nedrept, ca sa uite lucrul vostru si dragostea pe care ati aratat-o pentru Numele Lui" (Evrei 6:10). Credeti ca Domnul nu stie iubirea noastra? El fiind insusi izvor al dragostei - credeti ca va socoti totul nedrept !? In niciun caz. Cel ce a fost rastignit pe Cruce pentru noi, nu s-a plans zicand ca ,,este nedrept!". Nedrept gandeste cel ce are inima acoperita de pofta lumeasca si de desertaciune- insa, acestuia chiar El ii sopteste ca a venit pentru cei pacatosi in lume, si nu pentru cei drepti.

  Stim destul de bine ca suntem datori sa ne iubim unul pe altul deoarece El ne-a iubit mai intai. As intreba acum: ,,de ce nu o facem" dar ceva ma impiedica sa o fac. Mai bine intreb ce se intampla cu cel care nu stie iubirea noastra. Cu cel...care nu stie sa iubeasca. Iarasi Scriptura ne da un raspuns: ,,Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire" (1 Ioan 4:8). Ei, acum ni se mai pare nedrept? Cand vine vorba de cunoasterea de Dumnezeu, incepem sa ne punem intrebari legate de iubirea noastra- si astfel descoperim ca nu este desavarsita.

  Cand aproapele nostru nu vede dragostea si grija ce i-o purtam, primul pas ce trebuie parcurs este rugaciunea. Parintele Cleopa spune: ,,Rugaciunea este fiica si mama a iubirii.". Prin aceasta noi intelegem ca fara rugaciune nu se poate naste iubire adevarata; nu se poate cladi o prietenie, fara Hristos nimic nu se poate construii. El fiind insusi Temelia.

 Rugandu-ne pentru celalalt, va dobandi el, cat si noi, Cununa cea Adevarata, Bucuria cea Vesnica...Cununa Dragostei si a Rabdarii.

  Dar si atunci cand ne rugam, apar unele ,,piedici" daca pot sa le numesc asa. Se intampla ca rugaciunea noastra sa nu fie spre folos, si atunci incepem sa deznadajduim crezand ca Domnul intarzie prea mult la chemarea noastra. Dar ,,Domnul nu intarzie cu fagaduinta Sa, dupa cum socotesc unii ca intarzie, ci indelung rabda pentru voi, nevrand sa piara cineva, ci toti sa vina la pocainta." (2 Petru 3:9). Hristos a spus sa cerem, dar depinde de ceea ce cerem. Daca ne rugam pentru sufletul celui cazut in pacat, daca suferim pentru cel iubit si cautam dreptatea, rugaciunea va fi ascultata si de asemenea, spre folosul nostru. Caci Apostolul ne spune: ,,De veti patimi pentru dreptate,fericiti veti fi" (1 Petru 3:14)

  Iata cum cuvintele Sfintilor incep sa ne intaresc. Incep sa ne lumineze si ne dau curaj sa staruim si mai mult in rugaciune, caci prin aceasta vom descoperi ce inseamna iubirea; ,,Staruiti in rugaciune priveghind in ea cu multumire". (Coloseni 4:2). Atunci cand devenim nemultumiti si intristati de cererile neimplinite,pacatul patrunde in noi iar necredinta creste. Dar cand iubim-nu mai putem afirma acelasi lucru.

  Majoritatea tinerilor aleg asa-zisa iubire ,,in taina". De ce taina? Deoarece exista o teama, o frica ascunsa in sentimentele acestora. Dar iata cum Sfantul Apostol Pavel ne lumineaza dinou spunandu-ne ca ,,in iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica". Mai avem acum teama de a ne marturisi sentimentele in fata celui iubit? Teama de a ne ruga pentru el?

  Aceste sentimente defapt, un tanar ar putea usor sa le marturiseasca prin faptele sale. Nu exista cuvant pentru a-i arata celuilalt dragostea noastra. ,,Dragostea este adevărata slujbă pentru Dumnezeu"spune Sfantul Ciprian. Iubindu-i pe altii, iL iubim pe El- care este Iubire. In clipa in care ajungem sa iubim, putem spune ca trecem de la moarte la viata, precum scrie in Epistola: ,,Am trecut din moarte la viata, pentru ca iubim pe frati; cine nu iubeste pe fratele sau ramane in moarte".(1 Ioan 3,14). A-l iubi nu inseamna a-l cerceta atunci cand ii este bine, ci atunci cand ii este rau. Asta este iubire, cand fiecare durere a fratelui este si a noastra. Cand aproapele nostru varsa o lacrima, noi sa varsam poate mii si mii de lacrimi pentru el. Caci Hristos spune :,,Fericiti cei ce plang,caci aceia se vor mangaia".Am citit undeva ca ,,a iubi inseamna a inceta sa traiesti pentru tine, a face ca toate sentimentele omenesti, teama, speranta, durerea, bucuria, placerea sa nu depinda decat de o singura fiinta; inseamna a te cufunda in infinit, a nu gasi nici o limita simtirii, a-ti inchina viata unei fiinte in asa fel incat sa nu traiesti si sa nu gandesti decat pentru a o face fericita". Cat de adevarate pot fi aceste cuvinte...

  Prin iubire, incepem sa iL descoperim pe El. Insusi iubirea Sa patrunde in inima noastra insetata de schimbare,insetata de dor. Iar in iubirea Lui, vom invata sa ne iubim unii pe altii-dupa porunca Mantuitorului. Cazand in fata Lui cu iubire, rostind cuvinte curate si aducandu-I multumire pentru toate, vom urca mai sus decat pricepe mintea noastra-pe Scara Mantuirii. Caci ce rost au rugaciuni,acatiste multe, si lipsa de iubire? Prin propriile cuvinte, vom dobandi si iubirea. Toate vin prin credinta si nadejde, iar acestea le putem gasi doar cerandu-I Lui ajutorul neincetat. Devenind doar fii ai iubirii, fii si slujitori ai Lui- fii ai rugaciunii si nu fii pacatului. Fii ai dragostei...iar Dragostea nu cade niciodata.

  Înainte să închei, as vrea sa marturisesc ca nu am scris acestea doar pentru ca ceilalti sa ma aprecieze pentru ceea ce fac, ci doar ca ceea ce scriu  sa ii trezeasca si pe ceilalti tineri, apoi acestia sa ii urmeze lui Hristos. Nu sunt vrednica sa vorbesc despre Iubirea Lui- dar atata timp cat El ne-o face cunoscuta noua, si eu, o nevrednica...vreau ca ceilalti tineri ca si mine de altfel, sa o simta. Caci ,,dragostea si bunatatea lui Dumnezeu noi am gustat-o, iar dulceata aceasta nu o vom putea uita nicicand".

Tu, eu şi Hristos (o poveste de iubire)

  Cum s-au întâlnit ... nu-şi amintesc nici ei. Oricum se cunoşteau demult. Se gândeau de mici unul la celălalt. Înainte de a se întâlni ei în mod real, se întâlneau inimile lor la rugăciune, înaintea lui Hristos. Aşa că întâlnirea a fost de fapt o recunoaştere. Ei erau sfioşi, dar Îngerii lor se îmbrăţişau, bucurându-se de iubirea care avea să se nască.

  Îşi deschideau sufletul în fiecare zi, tot mai mult, unul către celălalt şi au văzut că împărtăşeau aceleaşi idei, visau aceleaşi visuri şi mai ales aveau aceeaşi mare iubire: Hristos. El le era Domn atotputernic, Prieten drag şi bun Sfătuitor. În fiecare seară, iubitul Îi povestea în taină lui Hristos despre frumuseţea iubitei lui, iar ea, cu inima strânsă de fericire Îl ruga pe Bunul să le dea iubire curată.

  Şi iubirea lor lua uneori chip de porumbel şi zbura uşor străbătând înaltul cerului şi oprindu-se pe braţele Prietenului lor drag. Alteori, lua chip de floare şi se aducea în dar Preacuratei Măicuţe a lui Hristos, iar alteori, se înălţa ca o cântare duioasă înaintea Dumnezeului tuturor.

  De multe ori ea îşi aducea aminte de naivitatea pe care o avea când era mică şi când, mâncând, obişnuia să-I lase loc la masă şi lui Hristos, ori seara, când mergea la culcare, avea mereu grijă să fie un colţ de pat liber, să aibă şi Domnul ei drag unde să se odihnească. Acum, naivitatea asta dulce părea că îi cuprinde pe amândoi: pe banca din parc unde obişnuiau să se oprească, era mereu loc şi pentru Hristos.

  De multe ori inima lui îi cânta iubitei şi inima ei îi răspundea. Hristos era Cel care îi învăţa să-şi cânte unul altuia. Ei îi cântau Lui, Domnului tuturor, cu toată inima, iar El primea cântările lor şi le împletea cu degetele Lui făcând din ele o singură cântare şi din inimile lor, o singură inimă. Şi aşa, cântarea lui era şi cântarea ei, rugăciunea lui era şi rugăciunea ei...

  Şi se sărutau aceşti doi tineri,... se sărutau frumos, că Hristos era cu ei. Mergeau înaintea icoanei Lui şi sărutau amandoi odată palmele iubitului lor Domn. Iar El strângea în mâinile Lui sărutările lor şi făcea din ele una singură. Astfel, sărutul ei devenea al lui şi sărutul lui era al ei.

  Iar Îngerii se bucurau ştiind că avea să urmeze o nuntă frumoasă la care Hristos Domnul şi Măicuţa Lui vor fi invitaţi de seamă. Şi surâdeau Îngerii ştiind că în scurt timp cei doi nu vor mai fi două trupuri cu două inimi ci un singur trup şi o singură inimă ...

 Zboară, Îngerul meu, peste lume şi vezi de mai visează cineva acelaşi vis ca mine!

Cum să-ţi faci prieteni

,,Am 27 de ani şi am început să am prieteni încă de când eram la camin (la grădiniţă). Când mă uit în urmă câteodată îmi pare rău de unele alegeri, de unele lucruri pe care le-am făcut, dar e ceva care mereu mă bucură: prietenii. Am avut prieteni de la 3-4 ani şi am în continuare. În ultimii 20 de ani am cunoscut foarte mulţi oameni, am călătorit în multe locuri şi mi-am schimbat domiciliul de multe ori. Dumnezeu m-a ajutat mereu să întâlnesc oameni cumsecade, de care m-am împrietenit uşor.

  Am prieteni foarte buni, amici, colegi, cunoştinţe, dintre care unii mi-au devenit familie: fini, naşi. cumnaţi, cumetri. Haideţi să vă povestesc cum de m-am apropiat de toate aceste persoane, de fapt cum ne-am împrietenit.

  Sunt tineri şi chiar oameni maturi care suferă astăzi că nu au pe nimeni apropiat, nicio persoană cu care să-şi împărtăşească bucuriile sau necazurile.

 Sunt tineri care n-au cu cine ieşi în parc la o plimbare, n-au prieteni cu care să meargă la un suc, la un film, într-o excurise, şi asta-i frământă foarte mult. E foarte dureros să fii singur. E aproape cel rmai rău lucru care ţi se poate întâmpla. Cunosc tineri care stau singuri în apartament şi muncesc de dimineaţă până seara, iar când se-ntorc de la servici nu-i aşteaptă nimeni, nu-i sună nimeni, nu se interesează de viaţa lor. Şi asta doare. Un simplu telefon, chiar dacă n-ai multe de zis e un fel de a arăta că-ţi pasă. că mă gândesc la tine.

  Deşi nu totul e în mâna noastră, cred cu tărie că depinde foarte mult de noi dacă reuşim să ne facem prieteni sau nu.

  Când eram mic şi mă jucam în faţa blocului cu copiii, şi ai mei erau la servici, mama îmi spunea mereu să nu aduc pe nimeni în casă. Eu, aproape în fiecare zi chemam pe câte cineva, copiii din faţa blocului, chiar şi pe cei pe care îi cunoşteam de câteva zile. Nu stăteam mult, dar îi învitam la mine, mâncam câte ceva din frigider, mai vorbeam puţin şi apoi plecam. Prin asta mă făceam plăcut, şi le câştigam uşor prietenia. Aproape că nu era nimeni din grupul nostru de copiii care să nu fi ajuns pe la mine.

  Mi-aduc aminte cum uneori puneam o pătură în faţa uşii la intrarea în apartament, chiar pe scară, şi ne întâlneam mai mulţi şi jucam cărţi, şah, table sau Privatizarea. Pe atunci eram cam grăsunel, şi nu prea eram bun la fotbal sau la fugă, caracteristici determinante pentru jocurile copilăriei, dar oricum eram plăcut de ceilalţi.

  Acelaşi lucru s-a întâmplat şi când eram în generală sau în liceu, mulţi colegi au ajuns pe la mine pe acasă şi au mâncat câte o ciorbă de perişoare sau altceva.  Era deja un brand: "ciorba de perişoare a doamnei Bălan" şi din când în când unii mai îmi spuneau: "Bălane!, dai şi tu o ciorbă de aia bună."

  Sunt o fire săritoare, probabil l-am moştenit pe tata şi mama lui. Bunica era o femeie tare credincioasă, darnică şi blândă. Împărţeam orice aveam, ajutam mereu cum puteam. De la o vreme începusem să-mi fac prieteni foarte buni, cu care ne vedeam zilnic, vorbeam orice, faceam totul împreună. Era foarte frumos. Am câştigat foarte mult şi din faptul că unii oameni îşi deschideau inima faţă de mine şi eu doar îi ascultam, şi din când în când le mai ceream detalii despre ce s-a întâmplat. Asta a contat foarte mult. Mulţi oameni s-au apropiat de mine doar pentru faptul ca a am ştiu să stau lângă ei când le-a fost greu, să le înţeleg off-ul.

  Mă descurcam la calculatoare când eram prin liceu şi din acest motiv erau destui care mă chemau să le instalez un windows, să le pun un antivirus, un joc, sau să-i ajut să-şi cumpere un nou calculator.

  În facultate la fel, am avut prieteni mulţi şi a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea. Mereu am fost înconjurat de oameni cumsecade, de prieteni devotaţi. Nu m-a dezamăgit niciun prieten până acum chiar dacă ne-am despărţit şi fiecare a ajuns în locuri diferite. Toţi au rămas şi vor rămâne în sufletul meu ca prieteni dragi, cu care mi-am împărţit o parte bună din viaţa mea.

  Au fost şi oameni de care m-am apropiat fără să fac nimic, pur şi simplu ne înţelegeam foarte bine, râdeam împreună, aveam foarte multe subiecte în comun, şi era aproape inevitabil să nu ajungem prieteni.

  Mai am o calitate care poate de multe ori poate fi şi defect: sunt sincer şi zic cam tot ce fac, îmi povestesc viaţa foarte uşor, şi chiar unor oameni care abia i-am întâlnit. Sinceritatea asta şi deschiderea mea pe unii i-a cucerit, i-a făcut şi pe ei să se deschidă, să-şi povestească viaţa şi off-urile, şi prin asta ne-am împrietenit.

  Concluzia. Ca să-ţi faci prieteni trebuie să te deschizi tu primul spre celălalt, trebuie să-i oferi tu ceva, trebuie să-l asculţi, să te intersezi de problemele lui, să împarţi ceva cu el. Făcând asta şi el/ea se va deschide, îl vei cuceri.

  Cine rămâne închis în sine, trăieşte egoist, şi pe viitor va rămâne singur cu el însuşi.

  Oamenii te caută şi se împrietenesc cu tine pentru că tu ai apreciat ceva la ei, le-ai spus o vorbă frumoasă, le-ai dat o mână de ajutor, i-ai cucerit oferindu-le ceva.

  Iubeşte tu primul şi vei fi iubit de ceilalţi. Eu mi-am făcut un prieten dintr-o persoană doar pentru că m-a rugat să-l duc cu maşina la aeroport, sau să-i fac un cd cu windows. O să fiţi surprinşi cât de repede se ataşează oamenii de voi când le dăruiţi ceva. Multe gesturi mici, m-au ajutat să mă apropii de oameni. Oamenii simt dacă-i iubeşti, dacă eşti sincer cu ei, dacă chiar te interesează de viaţa lor, sau doar farsezi.

  E uşor să-ţi faci prieteni, trebuie doar să vrei. Deschide telefonul şi sună-ţi toată agenda, arată-le că-ţi pasă de ei, că ţi-ai amintit că există şi vei vedea ce mult ai de câştigat.

  Eu vorbesc foarte mult la telefon, cam o oră pe zi daca nu mai mult. Aproape în fiecare zi îmi sun soţia (când nu sunt lânga ea), imi sun mama, îl sun pe Codruţ, pe Florin, pe Dan, pe Bobo. Şi sunt zile când pe lângă lista de favorites sun şi pe mulţi alţii. Din acest motiv şi eu primesc multe telefoane înapoi.

  Hristos Domnul a zis: "toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii." (Mt. 7, 12)

  Aşa-ţi faci prieteni, iubind tu primul şi abia apoi aşteptând iubire în schimb.

  Nu cred în faptul că prieteni îţi poţi face până la o anumită vârstă.  Eu zic că-ţi poţi face prieteni oricând, doar să-i iubeşti sincer şi să nu-ţi urmăreşti doar interesul tău.

  Pentru cei tineri, pentru liceeni, pentru studenţi: Faceţi-vă cât mai mulţi prieteni, dar nu uitaţi că: "prieteniile rele strică obiceiurile bune".

  Cine te îndeamnă la păcat şi la a-i răni pe alţii, nu e prieten. Prieteniile voastre să nu-L dea la o parte pe Dumnezeu, ci dimpotrivă, să fie o modalitate de a te apropia şi mai multe de El.''

  Iubiţi şi veţi fi iubiţi !

 (Claudiu)